Invatamant special
Învățământul special și special integrat este parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ românesc și oferă tuturor copiilor/elevilor/tinerilor programe educaționale adaptate gradului de deficiență și nevoilor lor de dezvoltare.
Este organizat la toate nivelurile învățământului preuniversitar, în funcție de tipul și gradul dizabilității, astfel: mentală, de auz, de văz, locomotorie, asociată.
Educaţia incluzivă a fost adoptată în România, încă din anii '90 prin respectarea diversităţii, iniţierea şi realizarea practică a accesului şi participării la educaţie şi viaţă socială pentru toate categoriile de copii. Astăzi, aproximativ jumătate din elevii cu dizabilități sunt școlarizați în învățământul de masă.
Legislaţia din domeniul învăţământului special a fost astfel concepută încât să răspundă unui spectru larg şi foarte variat de situaţii speciale.Ținând cont de această realitate, învățământul special, special integrat şi cel incluziv a fost organizat la toate nivelurile învățământului preuniversitar, în funcție de tipul și gradul dizabilității.
Unităţile de învăţământ special pentru elevii cu deficienţe senzoriale aplică planul de învăţământ al şcolii de masă. Aceste unităţi îşi păstrează doar structura şi forma de organizare după sistemul învăţământului special, iar în conţinut, pregătire şcolară şi specializare sunt asemănătoare şcolii de masă. Liceele tehnologice speciale, clasele de liceu şi clasele postliceale speciale sunt organizate după modelul şcolii de masă (conţinut, profiluri, specializări, finalităţi,obiective şi/sau competenţe). Specific acestor unităţi rămân strategiile, modalităţile şi metodele de predare/învăţare.
La absolvire, elevii acestor unităţi de învăţământ special susţin examene naţionale (teste, bacalaureat sau examen de absolvire) la fel ca toţi absolvenţii din învăţământul de masă. Pentru ei sunt stipulate facilităţi şi adaptări în metodologiile de organizare şi desfăşurare a examenelor.
Pentru fiecare elev cu deficienţe grave, severe, profunde sau asociate se elaborează un plan de intervenţie personalizat cu obiective specifice nevoilor şi posibilităţilor de dezvoltare psihoindividuale.
Accesări: 2205